Erori care schimba lumea

Fiindca se apropie Craciunul, dupa care vom intra in hibernare, va propun cateva ganduri la care sa meditam linistiti la gura sobei - sau, dupa caz, langa calorifer. Asta daca nu cumva alegem sa plecam in vacanta, pentru a uita o vreme de noi insine, fugind din vietile noastre si transformandu-ne in turisti veseli si nepasatori.

Haideti sa ne imaginam urmatoarea situa­tie: un vapor este avariat si se scufunda in mij­locul oceanului; doar un singur pasager reu­- seste sa isi salveze viata si ajunge inot pe tarmul unei insule; insula, precum si apele din jurul ei pana la o distanta de un kilometru de tarm, se afla in proprietatea legitima a unei persoane care nu ii permite naufragiatului accesul pe proprietatea sa. E limpede ca proprietarul insulei respecta principiul nonagresiunii: el nu initiaza niciun act de agresiune impotriva naufragiatului prin aceea ca nu ii permite accesul pe pro­prietatea sa. (Dimpotriva, daca naufragiatul s-ar opune deciziei proprietarului, el ar fi cel care ar incalca principiul nonagresiunii). Este iarasi limpede ca, in felul acesta, soarta naufragiatului ar fi pecetluita.
Majoritatea libertarienilor ar spune: asta e, nimeni nu poate fi tinut responsabil pentru ghinioanele altora. Asa este. Numai ca moartea naufragiatului ar fi putut fi evitata daca proprie­tarul insulei ar fi luat alta decizie. Si el chiar ar fi putut lua alta decizie daca ar fi tinut cont de urmatorul principiu etic, pe care il voi numi principiul asistentei: „fiecare om trebuie, daca acest lucru ii sta in putere, sa acorde asistenta altora in situatii de urgenta”. Nerespectand acest principiu, proprietarul insulei este bla­mabil din punct de vedere etic, chiar daca el nu a incalcat principiul nonagresiunii.

Haideti acum sa ne imaginam si o alta situatie. Un copil ceva mai aventuros se catara pe un gard, isi pierde echilibrul si cade pe proprietatea imprejmuita de respectivul gard. Cainele care pazea proprietatea se repede asupra copilului. Alertat de latraturile cainelui sau si de tipetele copilului, proprietarul iese din casa si urmareste plin de interes scena. In acelasi timp, un trecator care urmarise si el scena sare la randul sau gardul, in pofida faptului ca proprietarul ii interzice s-o faca, si salveaza copilul din coltii cainelui.

Daca in primul exemplu, cel cu naufragiatul, principiul nonagresiunii si cel al asistentei nu intrau in conflict, deci puteau fi respectate simul­tan de catre proprietarul insulei, in cel de-al doilea conflictul dintre ele este evident. Trecatorul trebuie sa incalce fie principiul nonagresiunii (ignorand interdictia impusa lui de catre proprietar), fie pe cel al asistentei (hotarand sa nu salveze copilul). In exemplul meu, trecatorul decide sa salveze copilul. Astfel, proprietarul curtii si al cainelui respecta prin­cipiul nonagresiunii si il incalca pe cel al asis­ten­tei - si invers, trecatorul respecta principiul asistentei, dar il incalca pe cel al nonagresiunii.

Rezulta de aici ca trebuie sa ii consideram blamabili din punct de vedere etic pe amandoi? Nu cred. Singurul care putea respecta simultan ambele principii este proprietarul. Pentru ca refuza sa o faca, el devine blamabil din punct de vedere etic. In acest context, trecatorul nu mai are alta solutie decat sa incalce unul din cele doua principii. Pe de alta parte, proprietarul nu doar ca nu respecta principiul asistentei, dar le interzice si altora sa il respecte (refuzul sau de a permite accesul trecatorului pe proprie­tatea sa pentru a salva copilul echivaleaza cu o astfel de interdictie).

Prin urmare, proprietarul este de doua ori blamabil din punct de vedere etic. Din punctul meu de vedere, decizia trecatorului (cea de a salva totusi copilul) este corecta, intrucat vine ca raspuns la o interdictie pe care nimeni nu are dreptul sa o impuna. Daca, dimpotriva, trecatorul ar fi decis sa nu salveze copilul, ar fi fost la fel de blamabil ca si proprietarul. Prin urmare, singurul personaj blamabil din cel de-al doilea exemplu este, dupa mine, proprietarul cainelui si al curtii.

Insa indiferent daca am dreptate sau nu, pozitia fundamentalista (potrivit careia ori de cate ori apare un conflict intre principiul nonagresiunii si un alt principiu etic trebuie sa respectam doar principiul nonagresiunii) nu se sustine. Pentru ca principiul nonagresiunii nu este singura regula universala si deschisa care inglobeaza presupozitiile ontologice libertariene si, dupa cum am vazut in exemplul cu naufra­giatul, respectarea doar a acestui principiu nu ne face imuni la blamul etic.

Sa presupunem insa ca am totusi dreptate in analiza de mai sus si ca exista situatii si circumstante in care principiul nonagresiunii poate fi incalcat fara ca asta sa conduca la anularea ordinii libertariene, ci, dimpotriva, aceasta incalcare sa fie un mijloc de mentinere a respectivei ordini. Atunci, oricat de socant ar suna asta pentru unii, nu mai exista niciun temei pentru a considera ca exista un raport de opozitie intre ordinea libertariana si cea statala.

Libertarienii se opun statului sub motiv ca acesta incalca in mod necesar principiul nona­gresiunii (bunaoara, prin sistemul de taxe si impozite obligatorii). Dar daca incalcarea aces­tui principiu este, in anumite circumstante, corecta din punct de vedere etic si necesara pentru mentinerea unei ordini libertariene, atunci nu mai putem vorbi decat despre o ordine statala integrabila, in general, in ordinea libertariana. Cu alte cuvinte, nu statul ca atare se opune ordinii anarhice, ci doar anumite tipuri de ordine statala. Ceea ce inseamna ca analiza statului, asa cum o gasim in literatura liber­tariana, este pripita si superficiala.